Moş Crăciun apariție și cum s-a ales data de 25 decembrie

Moș Crăciun Barbuiulian

Moş Crăciun – Crăciunul, cea mai cunoscută dintre sărbătorile creştine, care marchează naşterea lui Iisus Hristos, este celebrat în lumea întreagă în fiecare an pe 25 decembrie.

Sărbătoarea există din secolul al III-lea, în timp ce Moş Crăciun, bătrânul bonom şi bărbos, îşi face apariţia în secolul XIX.

Crăciunului îi sunt asociate tradiţii şi ritualuri dintre cele mai diverse.

De unde vine Moş Crăciun? Dar sfântul Nicolae?

Personajul Moş Crăciun a apărut destul de târziu, la mijlocul secolului al XIX-lea, în Statele Unite, ca urmaş îndepărtat al sfântului Nicolae,

care, deşi mult mai bine atestat istoric, are în jurul său o legendă care depăşeşte cu mult ceea ce istoricii ştiu cu certitudine despre el.

Sfântul Nicolae a fost episcop al oraşului Mira din Asia Mică, în secolul al IV-lea e.n., şi ar fi fost încarcerat în timpul persecuţiei lui Diocleţian

– cea mai severă dintre persecuţiile împotriva creştinilor din timpul Imperiului Roman.

Se pare că a participat la marele conciliu de la Niceea (în anul 325 e.n.), organizat pentru a stabili cu certitudine identitatea lui Iisus,

ca fiu al lui Dumnezeu, cu scopul de a opri arianismului (învăţătură creştină din secolul al IV-lea), care o punea sub semnul întrebării.

Moş Crăciun

Venerat în Orient (în special în Grecia şi Rusia), a devenit venerat şi în Occident începând din secolul al XI-lea, după ce oraşul Mira a căzut în mâinile musulmanilor, iar relicvele sale au fost aduse la Bari.

C-am acestea sunt faptele istorice cunoscute despre el.

Însă legenda care îl înconjoară pe sfântul Nicolae este mai mare.

În Franţa există şi un cântec celebru, intitulat ”Legenda celor trei copii” – care au fost măcelăriţi şi puşi la saramură de proprietarul unui han, pentru a servi apoi carnea lor în farfuriile clienţilor hanului.

Sfântul Nicolae, care trecea din întâmplare pe acolo, i-a readus pe copii la viaţă.

De atunci, a devenit patronul şcolarilor.

Este şi patronul marinarilor, în virtutea altor miracole ce i-au fost atribuite.

Sfântul Nicolae şi Moşul cu biciul

Iconografia religioasă este foarte bogată în reprezentări ale miracolului celor trei copii, care îl prezintă întotdeauna pe sfântul Nicolae cu o mitră pe cap şi o cruce în mâna dreaptă.

Însă imaginaţia populară a vrut ca el să fie mereu însoţit de un măgar, alb sau cenuşiu, şi aducând cadouri.

Într-adevăr, în ziua sărbătoririi sale, pe 6 decembrie, în Marea Britanie, Olanda, Germania, Flandra, nordul şi estul Franţei, dar şi în ţările din Europa de Est,

copiii îşi curăţă cu mare atenţie pantofii, îi dau cu lac şi îi lasă la gura sobei, deoarece în acea noapte vine Moş Nicolae şi le aduce cadouri.

Însă el aduce daruri doar copiilor cuminţi, iar bucuria copiilor este mereu asociată cu acest ”examen”, care îi face să fie foarte cuminţi zilele ce preced sărbătoarea.

Legenda nu se opreşte aici, iar atunci când Moş Nicolae bate la uşa casei, el este mereu urmat de Moşul cu biciul, Knecht Ruprecht (numele său din Germania) sau Père Fouettard (numele său din Franţa),

un călugăr aspru, îmbrăcat în negru, care poartă sacul cu cadouri şi un baston cu care îi pedepseşte pe copiii răi.

Tranziţia de la sfântul Nicolae la Moş Crăciun

Începând din secolul al XVI-lea, în Germania şi în celelalte ţări şi regiuni menţionate mai sus, se cultivă legenda şi sărbătoarea lui Moş Nicolae care aduce cadouri.

Santa

Însă, odată cu timpul şi cu evoluţia practicilor religioase de Crăciun, dar şi sub efectul interdicţiei pe care Biserica a emis-o referitoare la deghizarea în episcop,

sfântul Nicolae şi-a pierdut puţin câte puţin atributele sale de episcop, pentru a deveni Weihnachtsmann – Moş Crăciun pe care îl cunoaştem în zilele noastre.

Moş Crăciun – un bătrân bonom, bucălat, burtos şi bărbos

Nu sunt cunoscute data naşterii, nici originea exactă a lui Moş Crăciun.

A apărut misterios în secolul al XIX-lea.

Sfântul Nicolae, debarasat de mitră, de bastonul şi de măgarul lui, apare în 1822 într-un poem pe care un teolog american l-a scris pentru copiii lui:

”Vizita sfântului Nicolae, în Ajunul Crăciunului”.

În 1863, acel poem a fost ilustrat.

Sfântul Nicolae a luat de atunci trăsăturile unui bonom zâmbitor, bucălat, burtos şi bărbos,

pe care îl cunoştem în zilele noastre, îmbrăcat cu o pelerină şi o pălărie roşie şi zburând prin aer în fruntea unei sănii trase de reni.

Astfel s-a născut Moş Crăciun şi i-a fost hărăzită o carieră îndelungată, apărând pe cărţi poştale, în vitrine şi în marile magazine, iar uneori pe coşurile caselor.

Moş Crăciun

Dar şi în visele copiilor, care ezită să renunţe la legendă şi să devină adulţi, pentru că vor să creadă încă un an în povestea moşului aducător de cadouri.

SĂRBĂTOAREA CRĂCIUNULUI

Sărbătoarea naşterii lui Iisus Hristos există din secolul al III-lea în lumea creştină.

Însă care a fost motivul care a stat în spatele alegerii datei de 25 decembrie?

În realitate, primele sărbători de Crăciun se derulau nu doar pe parcursul unei zile,

ci timp de mai multe zile, într-o perioadă care începea din luna noiembrie şi dura până în ianuarie.

Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, ce a permis dispariţia vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne,

care au fost înlocuite cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea Domnului.

Saturnaliile romane – Moş Crăciun

Cu mult înainte de naşterea lui Hristos, romanii celebrau Saturnaliile din 17 până pe 24 decembrie.

Saturnaliile erau sărbători care celebrau zeul Saturn, echivalentul roman al zeului grec Kronos.

Înlănţuit de Zeus pentru că şi-a devorat copiii, Kronos, eliberat, s-a refugiat în Italia, unde a adus prosperitate – ”Epoca de aur”.

Pentru toţi romanii, el a devenit Saturn, zeul semănăturilor şi al agriculturii.

Saturnaliile au devenit sărbătoarea libertăţii redescoperite de către toţi.

În timpul Saturnaliilor, clivajele sociale dispăreau, iar rolurile puteau fi inversate.

Sclavii luau locul stăpânilor pe care îi serveau.

O amnistie judicară era declarată pe toată durata sărbătorii, fapt ce dădea naştere unor excese de tot felul.

Casele erau decorate cu frunze şi ramuri, în onoarea zeului agriculturii.

Biserica a combătut însă aceste sărbători şi a sfârşit prin a le interzice la sfârşitul secolului al IV-lea.

Epifania din zilele noastre este ”moştenitoarea” străvechilor Saturnalii.

Mithra, zeul luminii

Mithra este o divinitate de origine iraniană, fiind zeul luminii şi al adevărului.

Soldaţii romani convertiţi la cultul lui Mithra l-au răspândit în întregul Imperiu Roman.

În 25 decembrie, care era şi noaptea cea mai lungă din an, un taur era sacrificat în onoarea lui Mithra,

iar acea sărbătoare purta numele ”Sol Invictus” (”Soare neînvins”).

Timp de mai multe secole, cultul lui Mithra a opus o rezistenţă puternică creştinismului în întreaga Europă,

din Marea Britanie şi până la gurile Dunării.

Jul

Sărbătorile închinate lui Jul reprezintă o foarte veche tradiţie a popoarelor nordice.

Acele sărbători se derulau în jurul solstiţiului de iarnă şi erau însoţite de sacrificii umane şi mari petreceri bahice.

Ele îşi au originile în tradiţiile şi mitologia germanică şi au dat naştere următorilor zei:

Odin (zeul morţii), Thor (zeul tunetului), Idun (păzitorul merelor tinereţii).

Tradiţia sărbătorii lui Jul a inspirat apariţia lui Moş Nicolae, iar Jul-piticul stă la baza apariţiei lui Moş Crăciun.

Alegerea datei de 25 decembrie

Sărbătoarea Crăciunului nu exista la începutul creştinismului.

Evangheliile nu menţionau data naşterii lui Iisus Hristos, iar Biserica a trebuit să aleagă o dată.

La început, nu toate bisericile creştine aveau aceeaşi dată pentru sărbătoarea Naşterii Domnului,

până când data de 25 decembrie a fost aleasă în anul 354 e.n. de Biserica din Occident.

Biserica din Orient a păstrat data de 6 ianuarie.

Origini diverse pentru cuvântul ”Crăciun”

Originile cuvântului ”Crăciun” sunt diverse, controversate şi, adeseori, se întrepătrund.

Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania,

unde ”Crăciun” se spune ”Natale” (Italia), ”Natal” (Portugalia) şi ”Natividad” (Spania).

Pentru alţi istorici, originile cuvântului ”Crăciun” vin de la vechii gali din Franţa, deoarece

”Crăciun” (”Noel” în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – ”noio” (”nou”) şi ”hel” (”soare”).

Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de către vechii gali.

Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund,

este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului ”Crăciun”.

În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene,

originea latină a continuat să existe până în zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – ”creatio, – onis” însemnând ”naştere”.

În engleză se spune ”Christmas” (”Mesa de Crăciun”), în germană ”Weichnachten” (”Nopţile sfinte”), în olandeză ”Kerstmis”,

iar în greacă ”Chrisstouyenna”.

BRADUL – SIMBOLUL CRĂCIUNULUI

Pentru sărbătorirea lui Jul, popoarele nordice plantau un brad în faţa caselor lor.

În secolul al XVIII-lea, pomul de Crăciun şi-a făcut intrarea şi în biserici.

Înainte ca tradiţia pomului de Crăciun să se răspândească în Germania, exista deja un obicei foarte vechi,

ce consta în decorarea ferestrelor, geamurilor, porţilor şi tavanelor cu ramuri de iederă.

În Franţa, prima datare oficială a pomului de Crăciun a fost găsită în provincia Alsacia.

În 1521, un edil municipal i-a autorizat pe paznicii forestieri să îi lase pe localnici să taie brazi de mici dimensiuni pentru a celebra Crăciunul.

Primele descrieri ale bradului de Crăciun datează oficial din 1605.

Moş Crăciun

Este vorba de descrierile unor brazi de Crăciun din oraşul Strasbourg.

În acea epocă, bradul era decorat cu tradafiri din hârtie, figurine din hârtie colorată, mere roşii şi diverse dulciuri.

Tradiţia bradului de Crăciun a fost introdusă pe scară largă în Franţa de prinţesa Hélène de Mecklembourg,

care a adus-o la Paris în 1837, după căsătoria ei cu ducele de Orléans.

În 1841, prinţul Albert (originar din Germania), soţul reginei Victoria a Marii Britanii,

a ridicat un brad de Crăciun în faţa castelului Windsor din Anglia şi a instaurat astfel ceremonia decorării pomului de Crăciun.

Cu ajutorul coloniştilor, bradul de Crăciun a ajuns şi în Statele Unite ale Americii la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Tradiţia a fost instaurată şi la Casa Albă, în 1840.

În Canada, bradul de Crăciun a fost impodobit prima dată în interiorul bisericilor, înainte de a ajunge în casele tuturor localnicilor.

Bradul de Crăciun a ajuns şi în Rusia în 1852, iar primul brad de Crăciun a fost plantat şi iluminat în Sankt Petersburg.

Originile păgâne şi religioase ale bradului de Crăciun – Moş Crăciun

Bradul de Crăciun este unul dintre cele mai răspândite simboluri ale sărbătorii Crăciunului.

Spre deosebire de tradiţionala iesle, el nu este recunoscut ca un simbol specific catolic,

ci s-a răspândit şi în ţările creştine protestante şi în cele ortodoxe.

Pe 24 decembrie, seara, bradul se regăseşte în toate casele creştinilor din lumea întreagă.

Originile bradului de Crăciun se pierd în negura vremurilor şi combină elemente păgâne, protestante şi catolice.

Înainte de naşterea lui Iisus, romanii îşi împodobeau casele cu frunze şi crenguţe de laur, iederă şi brad, cu ocazia sărbătorii Saturnaliilor.

De altfel, cultul ”arborelui sacru” există în mai multe culturi şi tradiţii din lumea întreagă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: