Rusalii – Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

Rusalii – Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii – Rusaliile sunt prăznuite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti.

Anul acesta, sărbătoarea de Rusalii are loc duminică, 12 iunie, dar și luni, 13 iunie.

Sărbătoarea de Rusalii este cunoscută şi sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh şi reprezintă o sărbătoare extrem de importantă pentru toţi creştinii.

Duminica Rusaliilor, când este prăznuită Pogorârea Duhului Sfânt.

Se face prilej pentru aducerea aminte de “limbile ca de foc” care s-au pogorât peste Apostoli.

Aceste “limbi” sunt închipuite astăzi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credincioşi la biserică, spre a fi sfinţite.

După slujbă, frunzele se iau acasă şi se aşează la icoane şi la uşi/ferestre.

În popor se crede că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile cele rele.

Rusalii – Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

Această credinţă populară poate fi întemeiată pe sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu aghiazmă, ele devenind astfel purtătoare de har.

Îndată după slujbă, în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, preotul şi credincioşii merg pe câmp şi săvârşesc Sfeștania, adică sfinţirea mică a apei.

Cu aghiazma aceea se stropesc semănăturile câmpului, atât de preot, cât şi de fiecare credincios în parte.

În mitologia populară, “Rusaliile” sunt nişte spirite rele (iele, zâne).

Se mai spune despre Rusalii că sunt fiicele lui “Rusalim împărat”, acesta din urmă fiiind o personificare a cetăţii Ierusalim.

Ele stau pe pământ vreme de o lună.

Nu pot fi văzute de oameni.

Pe unde trec ele, apar tot felul de boli şi necazuri.

Ele umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută locuri neumblate.

Locurile unde joacă rămân arse şi neroditoare.

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii – Rusalii

Pentru a fi feriţi de ele, oamenii pun în casă pelin şi usturoi.

În aceste zile, frunze de pelin se pun în toate băuturile, cu excepţia apei.

Rusaliile sunt o straveche sărbătoare preluată de geto-daci din mitologia romană.

La romani, Rosalia, Sărbătoarea Trandafirilor era o zi închinată cultului morţilor, în care pentru sufletele celor dispăruţi se aduceau ofrande: alimente şi trandafiri pentru a le îmblânzi.

La romani, Rosalia s-a transformat, suferind influenţe ale cultului solar şi ale miturilor autohtone.

Iar cele nouă zile de Rosalii au fost personificate sub forma unor făpturi daimonice tinere, frumoase, capricioase şi răzbunătoare.

Acestea sunt personaje feminine (cvasi) malefice care trăiesc în văzduh şi în pădure.

Rusalcele sunt sufletele fetelor moarte de tinere.

Similar Ielelor, cu care uneori sunt confundate, una dintre calităţile lor principale este dansul deosebit de frumos.

Dansează în aer sau pe pamânt, noaptea, aşezate în cerc, dar dacă sunt zărite de un muritor sau dacă.

Din greşeala cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnaveşte foarte grav de o boala numită, în limbaj popular, “luat de Rusalii”.

Tradiții – Rusalii

Ele umblă în cete formate din spirite fără soţ (3-5-7-9).

Dacă se întâmplă să fie văzute, sau auzite de cineva, acela nu trebuie să se mişte sau să le vorbească.

Pe unde jocă, pământul rămâne ars şi bătătorit, iarba se înegreşte sau încetează să mai crească.

Rusaliile pedepsesc oamenii care fac rele, pe cei care nu le respectă zilele de sărbătoare.

Care dorm sub pomi sau aduc noaptea apă de la fântană; îi ridică pe sus în vârtejuri, îi pocesc sau sluţesc.

Diferite forme de reumatism şi maladii neuro-psihice se numesc ”luat de Rusalii” sau ”ologit de Rusalii”.

De aceste boli se putea scăpa prin descântec de Rusalii, citind din cărţi la mânastire.

Intrând în Hora Căluşului, sau sărind peste bolovanul pe care Căluşarii îl pun pe pământ.

După ce părăsesc mormintele în Joia Mare şi petrec Paştele cu cei vii, Rusaliile refuză întoarcearea în lăcaşurile lor.

Rusalii

Pentru a le determina să plece, li se împart pomeni abundente la Moşii de Vară.

La marile lor praznice, (Sfredelul Rusaliilor, Rusalii, prima zi din postul lui Sf. Petru).

Când aceste spirite ale morţilor deveneau extrem de periculoase, oamenii purtatu usturoi sau pelin la brâu sau intrau în hora Căluşului în ziua de Rusalii.

Remediul magic-ritual împotriva bolilor provocate de rusalce, erau în sudul țării şi în Moldova, Caluşarii.

Tot Căluşarii erau cei care le determinau să plece din lumea celor vii.

Pe langă multitudinea de tradiţii şi obiceiuri, de Rusalii întâlnim şi o serie de superstiţii, dintre acestea câteva mai cunoscute, sunt următoarele:

• În zilele de Rusalii nu e bine să mergi la câmp, pentru că Ielele te pot prinde şi pedepsi;
• De Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe langă păduri sau fântâni fiindcă te poţi întâlni cu spiritele rele;
• Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinsteşte şi preţuieşte cum se cuvine ziua;
• De la Rusalii timp de 9 săptămâni nu se vor mai culege ierburi de leac;
• În ziua de Rusalii nu e bine să te cerţi cu alţii fiindcă vei fi “luat din Rusalii”.

Semnificație

În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului, numită și „Sărbătoarea săptămânilor” Șavuot.

Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt.

Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh.

Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos.

Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale.

Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir.

De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.

Denumire

Cuvântul românesc „rusalii” derivă, probabil, indirect, din lat. Rosalia, prin termenul din gr. medie ρουσάλια și sl. rusalija.

„Cincizecime” este un calc după gr. πεντηκοστή, „(ziua) a cincizecea”, denumire care arată că sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paști.

Peste această sărbătoare s-a suprapus sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh.

Denumirea și sărbătoarea rusaliilor a fost împrumutată și de către romani.

Când Imperiul Roman a devenit creștin în marea majoritate, această sărbătoare (împreună cu multe altele) au fost creștinate în sensul că au primit o semnificație creștină, suprapusă vechii sărbători, în timp semnificația și motivele inițiale fiind date uitării.

Istoria sărbătorii

Deja Apostolul Pavel acorda importanță acestei sărbători.

Pentru comunitățile creștine care aveau vii înaintea ochilor roadele și mărturiile acestei zile de întemeiere a Bisericii.

Împreună cu minunile Duhului Sfânt, sărbătorirea anuală a coborârii Duhului Sfânt era de la sine înțeles.

Potrivit informațiilor din Peregrinatio Etheriae, spre sfârșitul secolului al IV-lea, la Ierusalim, sărbătoarea începea cu o celebrare nocturnă.

Dimineața, prima slujbă se ținea pe Golgota, iar a doua pe Sion, locul coborârii Duhului Sfânt.

După-amiaza, pe Muntele Măslinilor se ținea o celebrare în amintirea Înălțării Mântuitorului.

La Roma, Rusaliile au devenit, pe lângă Paști, a doua sărbătoare rezervată botezurilor.

De aceea, vigilia și săptămâna Rusaliilor au fost rânduite asemănător vigiliei și săptămânii Paștelui.

Deja în vremea Papei Leon cel Mare (440-461), în săptămâna după Rusalii urmau trei zile de post din ciclul Quattuor tempora.

În secolul al XI-lea, s-a introdus, în Biserica Romei, octava Rusaliilor; în 1969, prin revizuirea anului liturgic, s-a înlăturat octava, pentru a se reveni la structura în care Rusaliile încheie ciclul pascal.

Dacă ți-a plăcut acest articol, aștept comentarii!